ALLBIM NET

The BIM Challenge

Învață azi să construiești lumea de mâine

Competiția

Ideea acestei competiții a apărut într-o seară la una din școlile de vară. Studenți din întreaga țară și de dincolo de granițe, arhitecți și ingineri, unii tineri, unii mai puțin tineri, ni s-au alăturat pentru o săptămână de cursuri intensive. Cu toate acestea, cel mai bun lucru pe care l-am realizat, fără să-l fi avut măcar în plan, a fost crearea celei mai bune echipe interdisciplinare din țară. 

O sută cincizeci de oameni au reușit să-și găsească un numitor comun la Școala de Vara, zi și noapte, prin schimburi de experiență, ajutându-se reciproc și distrându-se împreună, indiferent de cât de diferiți erau. Provocarea din acest an este să lucrați împreună și să faceți parte din cea mai bună echipă BIM.  Citește mai mult >

1. ÎNSCRIE-TE

The BIM Challenge este o competiție studențească. Poți să te înscrii la etapa individuală sau etapa pe echipe, în următoarele categorii: arhitectură, urbanism, infrastructură (proiectare de drumuri sau de poduri), structură sau instalații (HVAC). Asigură-ți locul în concurs, completând formularul de aici.

2. ALEGE PROIECTUL

Tot ce ai de făcut este să predai un proiect care respectă cerințele categoriei la care te-ai înscris.  Este OK dacă alegi un proiect de școală pe care l-ai facut deja. Condiția principală și obligatorie este ca proiectul tău să fie modelat în programul BIM Allplan.

3. CITEȘTE TEMA DE CONCURS

Concursul are două etape, individuală și pe echipe, și două seturi de teme, pe care le gasesti detaliate AICI. Verifică-ți proiectul de două ori și asigură-te că are toate elementele cerute. Daca nu, adaugă-le.

4. TRIMITE PROIECTUL

The BIM Challenge 2020 a început. Ai proiectul pregătit? Nu uita să te înscrii înainte. Fii atent la formatul obligatoriu al proiectului, pe care il poți descărca aici. Poți găsi toate detaliile în REGULAMENT sau în tema completă de la fiecare categorie. 

proiect câștigător 2019

Bibliotecă și aulă în Constanța

Suprafață amplasament: 15000mp
Suprafață construită: 9655.16mp

Ansamblul este format din Corpul Bibliotecii și Aula legate de un spațiu pe triplă înălțime, o articulație vitrată ce lasă lumina naturală să inunde interiorul celor 3 spații. Biblioteca are o configurație de tip plan liber cu un vitraj din fațade autoportante cu structură din aluminiu și vitraj cu panouri de sticlă triplu-strat cu peliculă Low E.

Spațiul interior este de tip open space cu un nucleu perforat ce permite luminarea spațiului central cu ajutorul luminatorului. Accesul în corpul bibliotecii se poate face și prin zona de la demisol (parter îngropat) prin partea de Sud. Învelisul Aulei este realizat din panouri de beton formate termic (CTFP).

Fii parte din cea mai bună echipă BIM

The BIM Challenge 2020

Etapa individuală este destinată tuturor studenților înscriși la o universitate de profil (arhitectură, inginerie, urbanism). Tot ce trebuie să faci este să trimiți un proiect de școală care respectă cerințele categoriei alese. Condiția principală și obligatorie este ca proiectul trimis să fie modelat în programul Allplan.