Pentru a modifica un element în calculul necesarului de încălzire, folosește funcția Vedere camere, etaje din submodulul General.
În fereastra Manager Spații, selectează cu click stânga o cameră din etajul respectiv, după care poți accesa proprietățile unui element (de exemplu un perete – vei vedea și poziția lui pe desenul din stânga) dând click stânga pe butonul cu trei puncte din dreptul acestuia.
În fereastra Calcul elemente opace, poți selecta straturile existente ale peretului și să alegi din cataloage materialele din care sunt realizate. De asemenea poți adăuga straturi noi, să le copiezi sau muți ulterior (de exemplu cele de finisaje). În aceeași fereastră ai posibilitatea de a schimba denumirea sau tipul peretului și de a seta alte proprietăți (culori, coeficienți de transfer termic, etc). Dacă numele elementului nu se modifică, tot ceea ce ai setat va fi valabil pentru toate elementele cu același nume din proiect.
Pentru a vedea cum să folosești pas cu pas funcția Vedere camere, etaje urmărește videoclipul de mai jos.